PNL între Leadership și Gestiune

Atât în interiorul partidului, cât și în spațiul public se discută despre următorul lider al Partidului Național Liberal. Într-adevăr, există o nevoie acută de leadership în PNL, nevoie care a fost sesizată și de media, și de activul de partid, și de bazinul electoral, dar și de alți actori sociali și chiar politici. Da, competiția politică ne spune că n-avem lideri.

Să privim puțin lucrurile în context. Vasile Blaga a fost un conducător eficient, dar nu a fost un lider. Este o afirmație adevărată și echilibrată, care nu trebuie să supere pe nimeni. Blaga nu a condus pentru că era un om care inspira alți oameni, ci pentru că avea o reputație puternică care genera frică și obediență. În schimb, Alina Gorghiu va rămâne în istorie ca un accident nefericit. Ea n-a fost nici măcar Vasile Blaga, adoptând practic un stil de conducere bazat pe cumetrie, înțelegeri mărunte de salon și duplicitate. Inspirație zero, abilități organizatorice, decizionale și de comunicare zero. Mulți dintre conducătorii organizațiilor locale nici n-au băgat în seamă directivele sale lipsite de substanță.

În antiteză cu tandemul Blaga – Gorghiu reprezentat prin atributele de mai sus, conducerea PNL a căutat să se reorienteze cumva. Bine, încă nu este clar dacă cineva chiar a crezut în Cioloș sau dacă establishmentul a căutat un individ, cu nume și prenume, pe care să-l blameze și eventual sacrifice pentru catastrofa din alegeri. În fine, cumva s-a născut trendul reorientării sau presupusei reorientări către Dacian Cioloș, nimeni altul decât Mesia. Cioloș trebuia (imperativ, da?) să vină și să facă lucrurile să se întâmple. Timpul a arătat că Dacian Cioloș n-a vrut să preia blamul generat de ineficiența conducerii liberale, motiv pentru care astăzi PNL n-are ce face decât a se uita atent înspre sine.

Discernământul colectiv al PNL este viciat de teamă și uzură. PNL este în comă, funcționarea sa fiind bazată pe automatisme și cel mult pe reflexe. Rutină și cam atât. În PNL există o teamă care se manifestă prin tăcere și negare, care este dublată de uzură. Pe mulți i-au obosit sentimentul că nu au în spatele cui să se încoloneze și faptul că cei care au condus partidul până acum au luat multe decizii vădit contra-intuitive, proaste și dăunătoare exclusiv din dorința de a mistifica, de a-și conserva statutul și de a putea spune că ei sunt “altfel”. Deoarece conducerea PNL s-a ocupat cu nimicuri ori cel mult cu mărunțișuri, militanții s-au demotivat iar alegătorii s-au scârbit. Atenție – acestea nu sunt consecințe ale procesului de fuziune, ci stări de fapt! În fine, o consecință importantă a comportamentului conducerii a fost aceea că, la nivel personal, membrul PNL n-a putut explica vreunui cunoscut de ce să voteze cu PNL fără să simtă că ceea ce spune este nerealist și chiar sinistru.

Revenind la căutările partidului, putem spune că în starea în care se află azi, PNL se confruntă cu o incapacitate de a căuta lideri, în sensul de “persoană aptă să mobilizeze un grup în vederea atingerii unui obiectiv”. Mai degrabă s-ar părea că PNL caută un capac de pus peste o oală. Dincolo de grupări, tabere și individualități, PNL a pierdut sensul noțiunii de Leadership, motiv pentru care în prezent este condamnat să aleagă în loc de lideri, gestionari. Pentru că trebuie să recunoaștem: în noul și marele PNL se pune semnul egalității între leadership și gestiune, iar astăzi suportăm costul incapacității de a face această distincție.

De aceea râde Băsescu, de aceea Tăriceanu își permite să invite parlamentarii PNL să se alăture ALDE, de aceea Dragnea apare ca un etalon în materie de bună pregătire politică și chiar tehnică, de aceea Președintele Iohannis – de la care avem atâtea așteptări, nu? – afirmă deschis că problemele PNL-ului nu îl preocupă. Și da, tot de aceea Dacian Cioloș, cu toate pozele lui pe afișele noastre, s-a dezis discret de noi.

Aici suntem azi: plângem că n-avem lideri, dar numim la vârf gestionari. Faptul că nu ne convine nici nu ne mai deranjează, pentru că ne-am obișnuit așa.