Uncategorized

Ce-i cu Ghiță

the-mob-rule-of-democracyDincolo de:

  1. serialul dezvăluirilor lui Sebastian Ghiță, acompaniat de Victor Ponta
  2. fantoma conceptuală numită binom (care-i de fapt polinom, dar na; fantome)
  3. aspectul că brusc răul nu mai are chipul lui Traian Băsescu, ci chipurile lui Kovesi și Coldea
  4. instituirea unei stări de pace socială, prin măsurile adoptate de noul Guvern
  5. alinierea de poziții între foștii dușmani de moarte – Băsescu, Ponta și Ghiță
  6. faptul că Antena3 și RomâniaTV sunt practic sincronizate
  7. faptul că moderatorii de talk-show emit pretenția ca instituțiile statului să funcționeze după un program dictat prin televizor
  8. constantele mediatice “incendiar”, “alarmant”, “exclusiv” și “ultimă oră”:

Ce se mai vede? Se mai vede că PSD, câștigător detașat al alegerilor, se comportă de parcă este încă în campanie. PSD este într-o campanie mediatică și socială menită să legitimeze ceva – și anume: altceva decât câștigarea alegerilor și formarea majorității (atribute pe care deja le deține). Deci se vede. Colosul încă nu e prea mare ca să mai poată fi observat.

Și ce se mai știe? Se mai știe că a plouat cu dosare făcute profesionist – deci nu prefabricate, din moment ce Ghiță e anchetat inclusiv pentru că a condus fără permis (ceea ce exclude marele rău – deci și pe Kovesi, și pe Coldea – deoarece DNA/SRI nu se ocupă cu infracțiuni privind regimul circulației pe drumurile publice). Și se mai știe că e groasă tare pentru mulți, din moment ce Ghiță practic a donat 13 milioane de euro statului român – doar  pentru a face pe fugarul oropsit.

Deci ce se știe: se știe clar că azi lupta nu mai este pe resurse, ci pe viață și pe moarte (instituțional vorbind); două sisteme care nu mai încap în aceeași cochilie și care, în mod asumat, tind să se anihileze reciproc.

Și ce încă nu se înțelege? Nu se înțelege că PSD joacă all-inn, deși nu la vedere. Că PSD va genera suspans și diversiune prin “omisiuni nevinovate”, care ulterior să fie confirmate și să reconfirme măreția, puterea și atotpriceperea acestei organizații. Și nu se înțelege că așa vom ajunge să avem o încredere oarbă în PSD, atât de oarbă încât să intrăm într-o stare de negare, ușor vegetativă. Așa încât dacă într-o zi va trece o amnisite fulger, să fim tentați să credem că totul e doar o interpretare alarmantă a opoziției și că în câteva zile totul se va clarifica – pentru că, nu? Vine șeful ăl mare la tribună și ne spune el care-i de fapt mersul.

Deci dacă se și vede și se și știe, nu se înțelege decât dacă nu se vrea.

Standard
Analiză Politică

Iohannis va guverna cu social-democrații

PSD Klaus IohannisPe Pământ există fapte și iluzii. Și oameni care cred fie în fapte, fie în iluzii. Este fix treaba lor. Însă în momentul în care prea mulți dintre oamenii credibili din presă vând efectiv seturi de iluzii (vezi conserva aruncată pe piață de news.ro, despre cum îi va fi invalidat lui Dragnea mandatul de deputat; vezi halucinațiile de pe biziday.ro, cu scenarii în care Dragnea pierde orice ar fi, scenarii construite parcă doar pentru a genera prilejul de a-l numi pe Dragnea fie “țăran prost”, fie “geniu malefic”; și mai tot vezi alte produse ale imaginației autohtone), fie devii dezorientat, fie te apuci și verifici frumos faptele.

Hai să scoatem capul din fasole și să vedem, totuși, ce spun faptele. Timeline, inteligibil:

I

21 decembrie 2014 – Klaus Iohannis devine Președintele României, guvernarea fiind asigurată de PSD.

II

4 noiembrie 2015 – Victor Ponta demisionează din funcția de prim-ministru, guvernarea interimară făcându-se sub mandatul lui Mircea Dușa. Tot sub PSD.

III

17 noiembrie 2015 – vine Dacian Cioloș în fruntea unui Guvern așa-numit “tehnocrat”, care a fost învestit pentru că PSD l-a votat. Fără votul social-democraților, pe care l-au manifestat într-un context de constrângere, și în condițiile în care ALDE a votat împotrivă, experimentul Cioloș nu s-ar fi petrecut. Punct.

IV

21 decembrie 2016 – PSD câștigă alegerile și formulează o propunere de prim-ministru. Președintele României este tot Klaus Iohannis.

Este atât de simplu să înțelegem lucrurile acum: tot ce s-a făcut în mandatul lui Klaus Iohannis s-a făcut cu girul PSD, și nimic nu s-a făcut fără PSD. De când a devenit Iohannis președinte, PSD a fost și a rămas până în prezent – chiar și numai matematic – partidul indispensabil formării unui Guvern.

Având în vedere acestea, precum și aceea că până acum singurul lucru care s-a schimbat în ecuație este doar persoana susținută de PSD pentru funcția de șef al executivului – Ponta, Dușa, Cioloș, Shhaideh sau poate Dâncu… oare ce credem că va face Iohannis? Hmm, dificil. Level 5, nu așa. Tot cu ei va guverna.

Nu-i cumva iresponsabil să negăm evidența? Chiar acceptăm să confundăm, sistematic și persistent, ceea ce este cu ceea ce poate fi?

P.S. Povestea asta cu Akram Shhaideh, soțul doamnei Sevil Shhaideh, care este el “vulnerabilitate strategică (mă nene mă)” pentru că și-ar fi manifestat pe net simpatia pentru Bashar Al Assad, este o petardă chiar mai slabă decât refulările pe care trebuia să le suporți dacă îți exprimai deschis susținerea pentru Donald Trump, înainte de aflarea rezultatului. Ne amintim cum, dacă spuneai că ești pro-Trump, erai etichetat rapid ca antioccidental, antiatlantist și logic – rusofil, apoi spurcat și în final de tăvăleală, erai și satanist; toate astea până s-a întâmplat neîntâmplatul, și-a ajuns Trump #POTUS45. La aflarea veștii, chibiții s-au încolonat și s-au băgat la mușuroi sau la tufă sau fiecare de pe unde-a ieșit, așteptând în trepidație ca fatalul să se petreacă. În prezent, îi puteți identifica după aspectul degetelor mâinilor, la care rod în așteptarea apocalipsei. Deci: povestea asta este momentan o petardă. Bleah!

Să trecem și la niște concluzii, că de la halucinații am amețit.

Unu: Iohannis va guverna cu social-democrații, așa cum a făcut-o încă din prima zi de mandat; business as usual.

Doi: în cursul procesului de desemnare a prim-ministrului social-democrat, Iohannis este consecvent în inconsecvență și pierde masiv din credibilitate.

Trei: doar ca să nu pară slab într-o situație singulară, Iohannis își distruge credibilitatea construită în timp și prin muncă; nu pierzi într-un an cât pierzi într-un ceas.

Patru: după ce Iohannis a convins partidele să respecte un Pact pentru apărare, se pare că avem nevoie de un pact prin care Iohannis să respecte partidele.

Cinci: nici măcar azi, după atâta amar de tranziție, decidenții nu percep interesele României ca având un rang superior față de propriile lor interese, vremelnice, de natură politică sau personală.

-ish…

Standard